Își amintește limpede că în casa lor nu exista „medicament”, așa cum îl știm astăzi. Existau ceaiuri, frunze uscate, rădăcini, unguente făcute în casă. Și, mai ales, răbdare.
— Nu-mi amintesc să fi luat vreo pastilă vreodată, spune fără emfază. Și nici nu simțeam că ne lipsește ceva.
Așa a început apropierea lui de plante. Nu din cărți și nu din dorința de a „trata”, ci dintr-o viață trăită aproape de natură.
— Pentru noi, natura nu era alternativă. Era baza.
Spune că, pe măsură ce creștea, a început să observe. Care plantă liniștește, care încălzește, care ajută la dureri, care trebuie folosită cu grijă.
— Natura e dată de Dumnezeu, spune. Și tot ce e dat de Dumnezeu e bun, dacă știi să folosești cu măsură.