Îmi amintesc și acum diminețile în care mergeam cu mama la cules de plante. Fără să-mi dau seama atunci, acolo a început totul.

Pe atunci locuiam la oraș, iar pentru familia noastră plantele nu erau doar o pasiune. 

Mama le culegea pentru că le folosea acasă, dar și pentru că le ducea la centrele de colectare, unde primea câțiva bănuți pentru ele. 

Era o sursă binevenită de venit într-o perioadă în care nu lucra.

Dar dincolo de asta, avea niște cunoștințe pe care le învățase încă din copilărie.

Îmi arăta plantele pe care le întâlneam, îmi spunea cum se numesc, când se culeg și la ce sunt folosite.

Apoi, când ajungeam acasă, îmi punea în mână o carte și îmi spunea să citesc mai mult despre ele. 

Îmi arăta cum se pun la uscat, cum se prepară tincturi și unguente și îmi explica de ce unele plante se infuzează la rece, iar altele trebuie fierte pentru ca principiile lor active să fie extrase corect.

Eu eram doar un copil care adora să iasă în natură.

Sincer, de multe ori mă interesa mai mult aventura decât informația. 

Îmi plăcea la nebunie să mă cațăr în copaci după câte un fruct sau să mă lupt cu șopârlele pentru a smulge o tufă de pelin.

Nu înțelegeam atunci cât de valoroase erau acele lecții.

Dar, fără să știu, ele aveau să-mi schimbe viața.