În ultimul timp, totul părea că se adună: oboseală, stres, nopți nedormite. Mă săturasem să tot iau medicamente pentru orice durere și simțeam că am nevoie de o pauză — una adevărată.
Așa că mi-am luat două săptămâni de concediu și am plecat la bunici, la țară. Mi-am spus că acolo, departe de zgomotul și agitația orașului, o să-mi pot limpezi mintea.
De cum am ajuns, bunica m-a privit atent și mi-a zis:
— „Dar ce-i cu tine, fată? Arăți de parcă n-ai dormit de o lună...”
N-a mai așteptat răspunsul meu și s-a pus repede să-mi facă un ceai.
I-am explicat că nu mă simt prea bine în ultima vreme, dar n-am vrut să o îngrijorez prea tare. I-am spus doar că sunt obosită și că am nevoie de o pauză.
Cum n-am putut niciodată s-o mint, evident că a înțeles mai mult decât i-am spus — dar n-a insistat.
În următoarele zile, diminețile începeau cu tot felul de licori și ceaiuri pe care mi le pregătea. Curioasă din fire, am întrebat-o într-o dimineață:
— „Buni, ce sunt astea?”
Ea a zâmbit și mi-a răspuns calm:
— „Ia-le și nu-ți face griji. Natura are grijă de noi, așa cum a făcut-o dintotdeauna. Voi, acolo la oraș, ați dat-o la schimb pe tot felul de pilule. Dar nu e vina voastră… e lumea în care trăiți. E mai ușor să iei o pastilă și gata, totul trece. Dar să știi de la mine — asta doar ameliorează pe moment. Tot la natură e răspunsul.”
Am tăcut. N-am știut ce să mai zic.
Mai ales că, după doar două-trei zile, mă simțeam deja mai bine.